U** C******** P*** P*****
ReclamantI** D******
PârâtAdmite cererea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 720 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal de contravenţie seria C.P. nr.4657977/30.07.2013 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 150 de ore, respectiv activităţi de igienizare a localităţii, asigurarea curăţeniei pe drumurile publice şi întreţinerea locurilor de agrement urmând ca primarul comunei Ciucurova jude? Tulcea să stabilească conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care acesta execută sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Babadag Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05 noiembrie 2020.
Hotarare 502/2020 din 05.11.2020Amână pronun?area la data de 05.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020