I********* P********** - J****** N**** P*** P******
Intimat ReclamantS******** D******
Apelant PârâtAdmite apelul promovat de pârâta S******** D****** împotriva sentinţei civile nr.2192 pronunţată la data de 11.08.2020 de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.673/279/2020, în contradictoriu cu reclamanta Instituţia Prefectului – Judeţul Neamţ. Schimbă în totalitate sentinţa apelată, în sensul următor: Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta S******** D******. Respinge ca nefondată acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta Instituţia Prefectului – Judeţul Neamţ în contradictoriu cu pârâta S******** D******. Ia act că apelanta S******** D****** nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune de către partea interesată la sediul Tribunalului Neamţ – secţia I civilă şi de contencios administrativ. Pronunţată azi 06.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 604/2021 din 06.04.2021