B*** H***
InculpatAdmite cerere de îndreptare eroare materială.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.03.2022În temeiul art. 336, alin. 1 din Cod Penal, cu aplic. art. 396, alin.10, C.pr.pen., condamnă pe inculpatul B*** H***, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului. În temeiul art. 97, alin.1, C. pen., dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 33 din data de 22 aprilie 2021 a Tribunalului Tulcea, pronun?ată în dosarul nr. 1557/88/2020, definitivă prin neapelare la data de11.05.2021, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuarea de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.Pen. (71 de acte materiale). Constată că cele 2 infrac?iuni pentru care inculpatul a fost condamnat sunt concurente. În temeiul art. 38 raportat la art. 39, alin.1, lit. b, C.pen. contopeşte cele două pedepse principale, stabilind pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul B*** H*** să fie condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 1an ?i 10 luni închisoare. În temeiul art. 91, C. pen. raportat la art. 97, alin.1, C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale rezultante de 1 an şi 10 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92, C. pen. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul B*** H*** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Tulcea. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93, alin.3, Cod penal, inculpatul B*** H*** va presta pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile la Direc?ia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea sau Primăria Tulcea - Direc?ia de Asisten?ă şi Protec?ie, ce va fi stabilită de Serviciul de Proba?iune Tulcea în func?ie de posibilită?ile concrete de executare existente la nivelul serviciului şi la nivelul institu?iilor din comunitate. În temeiul art. 404 alin.2 Cod proc.pen., coroborat cu art.91 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96, Cod penal privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată ?i pronun?ată prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi 11.02.2022.
Hotarare 272/2022 din 11.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 31.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2022In vederea emiterii adreselor dispuse.
Incheiere de sedinta din 18.10.2021Se acordă termen la data de: 18.10.2021 pentru lipsa păr?ii.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021