I****** R* M*****
ContestatorA******** D* P********** N*** R****
IntimatAdmite excepţia netrimbrării contestaţiei la executare, invocată de intimată prin reprezentant convenţional. Anulează contestaţia la executare formulată de contestatoarea I****** R* M***** în contradictoriu cu intimata ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 2 ROMUL ca netimbrată. Oblică contestatoarea I****** R* M***** la plata către SCPEJ LEX FORTIS a sumelor de 170,17 lei reprezentând contravaloare copii dosar de executare silită nr. 616/E/2017 şi de 102,34 lei reprezentând contravaloare copii dosar nr. 617/E/2017. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată la data de 14.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 1226/2020 din 14.09.2020pt a se cita contestatoarea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1000 lei pt contestaţia la executare, sub sancţiunea anulării
Incheiere de sedinta din 20.07.2020Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta-contestatoare ILICUŢA R. MIOARA sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite formulate în dosarul nr. 6801/215/2020 ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată la data de 20.07.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.07.2020Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta-contestatoare ILICUTA R. MIOARA, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei aferentă contestaţiei la executare înregistrată sub nr. 6801/215/2020 pe rolul Judecătoriei Craiova, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată la data de 22.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.06.2020pt a se cita contestatoarea cu menţiunea de a depune cererea de ajutor public judiciar în forma prevăzută de OUG 51/2008 şi să facă dovada consemnării cauţiunii pentru cererea de suspendare a executării silite
Incheiere de sedinta din 25.05.2020