T** L****** I** S*
Apelant ReclamantB**** A************* S**
Intimat PârâtÎncheiere Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Încheierii civile nr.570/16.04.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6846/254/2019*, în sensul că se va consemna că cererea de apel este îndreptată împotriva Sentinţei civile nr.1128/30.09.2020. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.04.2021
Incheiere indreptare eroare materiala 94/2021 din 19.04.20216846/254/2019* ÎNCH. Admite excepţia necompetentei materiale procesuale a Sec?iei a II – a civilă, din cadrul Tribunalului Constanţa , în ce priveşte soluţionarea cererii de apel formulată de societatea apelanta TBI LEASING IFN S.A. , - în contradictoriu cu societatea intimată BLAXY ADMINISTRATION S.R.L. - îndreptată împotriva Sentinţei civile nr. 1394/03.11.2020, pronun?ată de Judecătoria Mangalia . Dispune scoaterea dosarului de pe rol şi trimite pricina la Secţia I civilă , din cadrul Tribunalului Constanţa . Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi suspendă efectuarea oricărui act de procedură până la soluţionarea acestuia. Dispune înaintarea pricinii Curţii de Apel Constanţa în vederea pronunţării regulatorului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică , azi , 16.04.2021.
Hotarare 570/2021 din 16.04.2021