C***** R********** P*****
Reclamant ReclamantC****** I********* A***** S*** M****
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât. Respinge acţiunea formulată de reclamanta Comuna Români, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Avocat Sava Mihai, ca fiind prescrisă. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată azi, 24.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 895/2021 din 24.11.2021În temeiul art.242 alin.1 C.proc.civ., suspendă judecata acţiunii formulată de reclamanta Comuna Români, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Individual de Avocatură Sava Mihai. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată azi, 26.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 26.05.2021Amână judecarea cauzei la data de 26.05.2021, ora 09.00, pentru ca reclamanta să comunice relaţiile solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 14.04.2021Amână judecarea cauzei la data de 14.04.2021, ora 09.00, pentru ca pârâtul să depună la dosar înscrisurile puse în vedere de instanţă.
Incheiere de sedinta din 24.02.2021