B** A*** M* C*****
InculpatN****** F****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. pr.pen. condamnă pe inculpatul Ben Amour Chokri, pentru săvârşirea infrac?iunii de lovirea sau alte violen?e, prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., la pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare. În baza art. 67 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit a), lit.b)Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei cauze, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen. În baza art. 65 al. (1) Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit a), lit.b) Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani ?i 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 4 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., instan?a impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Funda?ia “Timi?oara ‘89” sau SC Drumuri Municipale S.A. în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş, după evaluarea inculpatului. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa durata re?inerii din data de 22.10.2019, ora 00:05, până la 22.10.2019, ora 13. În conformitate cu art. 112 alin. (1) lit. b) ?i alin. (5) C.pen. confiscă de la inculpat suma de 50 lei, reprezentând contravaloarea cu?itului folosit la săvâr?irea infrac?iunii. În temeiul art. 397 alin. (1), art. 19 şi art. 25 C.pr.pen., raportat la art. 1357 şi urm C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N****** F**** ?i obligă inculpatul la plata, către aceasta, a sumei de 3.500 euro cu titlu de daune morale. Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 3.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 600 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi şi 3.000 de lei în cursul judecăţii. În baza art. 274 alin. 1 teza finală C.pr.pen. dispune plata sumei de 118 lei reprezentând onorariul par?ial al apărătorului din oficiu al persoanei vătămate, din fondul Ministerului Justi?iei, către Baroul Timi?. În baza art. 274 alin. 1 teza finală C.pr.pen. dispune plata sumei de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, din fondul Ministerului Justi?iei, către Baroul Timi?. În conformitate cu art. 274 alin. 1 teza finală C.pr.pen. cheltuielile constând în onorariului interpretului, în cuantum de 1.200 lei rămân în sarcina statului. Dispune emiterea unei adrese către Tribunalul Timi?-Serviciul de contabilitate pentru plata sumei de 1.200 lei către domnul interpret Al Hilo Jamal, conform chitan?elor nr. 1138 din 07.12.2021 (f.99), nr. 1139 din 14.09.2021 (f.100), nr. 1147 din 11.01.2022 (f.110) ?i nr. 1150 din 22.02.2022. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei sentinţei penale. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.03.2022.
Hotarare 654/2022 din 11.03.2022amana pronuntarea pentru data de 11.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2022amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 22.02.2022, pentru continuitatea completului.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 25.01.2022, la solicitarea aparatorului ales al persoanei vatamate.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 11.01.2021, la solicitarea aparatorului ales al partii civile de a depune inscrisuri in circumstantiere pe latura civila, pentru daunele materiale solicitate.
Incheiere de sedinta din 07.12.2021amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 07.12.2021, fata de cererea de amanare formulata de persoana vatamata, dar si fata de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.10.2021amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 12.10.2021, avand in vedere lipsa inculpatului si pentru refacerea procedurii de citare cu persoana vatamata.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021Repartizarea ciclică a dosarelor aflate în prezent spre judecare aparţinând Completului C 8 Penal, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 13 din data de 13.10.2020 şi în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, întrucât s-a dispus desfiinţarea acestui complet. Repartizarea primului dosar înregistrat începe cu Completul C 9 Penal, raportat la aceeaşi Hotărâre a Colegiului de Conducere nr. 13 din data de 13.10.2020. Trimiterea prezentului dosar Completului C 11 Penal, având în vedere repartizarea ciclică şi reluând ordinea completurilor. Pronunţată în şedinţa publică din 26.10.2020.
Incheiere de sedinta din 26.10.2020