Dosar 689/1285/2020 din 16.10.2020

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 689/1285/2020
Data dosar:
16.10.2020
Instanta:
Tribunalul Comercial Cluj
Departament:
Comercial
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2021 la ora 8:00

    Complet: D3
  • Soluţionare

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul WR, în contradictoriu cu pârâta FAR SRL, prin curator special av. DAM. Constată că mandatul reclamantului WR de administrator al pârâtei FAR SRL a încetat la data de 11.12.2019. Dispune menţionarea hotărârii în registrul comerţului la data la care devine definitivă. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul WR în contradictoriu cu pârâtul PJW, cetăţean danez, prin curator special av. TM. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 5.10.2021.

    Hotarare 1836/2021 din 05.10.2021
  • Sedinta din data de 15.06.2021 la ora 8:00

    Complet: D3
  • Amână cauza

    dispune desemnarea curatorului special, d-l avocat BTM pentru pârâtul PJW,citarea prin publicitate, care se va realiza de reclamantă,prin afişare la uşa instanţei şi pe portalul acestei instanţe a pârâtului PJW. reclamanta va achita curatorului special un onorariu de 1000 lei.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2021
  • Sedinta din data de 09.02.2021 la ora 8:00

    Complet: D3
  • Amână cauza

    pentru trimiterea cita?iei cu copia acţiunii traduse în limba poloneză pârâtului PJW la sediul societăţii din Polonia, cu scrisoare recomandată.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2021
  • Sedinta din data de 01.02.2021 la ora 8:00

    Complet: D3
  • Încheiere

    Preschimbarea termenului de judecată fixat în prezenta cauză pentru data de 9.02.2021, ora 8, sala 102. Menţine dispoziţiile stabilite la termenul anterior, sau prin citaţia emisă pentru termenul preschimbat.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2021
  • Sedinta din data de 26.01.2021 la ora 8:00

    Complet: D3

Flux dosar


Actualizare GRPD