M******* G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** I*******
PârâtAdmite ca întemeiată în parte cererea formulată de reclamantul M******* G*******,(date) în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** I*******, (date). Obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea veniturilor realizate de aceasta, reprezentând spor condiţii grele pentru perioada cuprinsă în intervalul aprilie 1990-martie 2001, menţionat în adeverinţa nr.F1/8/348/18.05.2017 emisă de SNTFM CFR MARFĂ SA-Serv.Financiar. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor dintre pensia recalculată potrivit prezentei sentinţe şi pensia încasată, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la instituţia pârâta, respectiv începând cu 01.08.2020. Obligă pârâta către reclamant şi la plata de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii formulate de reclamant. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căi de atac se depune la Tribunalul Ialomiţa - secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 26.10.2020.
Hotarare 894/2020 din 26.10.2020