Dosar 68/105/2020 din 15.01.2020

prelungire arestare la domiciliu (art.222 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 68/105/2020
Data dosar:
15.01.2020
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
prelungire arestare la domiciliu (art.222 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Contestatie NCPP

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2020 la ora 23:50

    Complet: 3 C DLPa
  • Admis

    Admite contestaţiile declarate de inculpaţii M**** A*****, M**** M****, M**** R****, M**** C********* R***** şi Radu Vasile împotriva încheierii nr.12/13.01.2020 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Prahova în dosarul nr.68/105/2020, pe care o desfiinţează în parte, în sensul că reduce durata măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţi prin încheierea contestată de la 60 de zile la 30 de zile. Menţine restul dispoziţiilor încheierii atacate. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti, împotriva aceleiaşi încheieri. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi 17.01.2020.

    Incheiere masuri preventive faza de UP din 17.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD