Dosar 68/119/2020 din 28.02.2020

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 68/119/2020
Data dosar:
28.02.2020
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 9:00

    Complet: Recurs C1
  • cu casare

    Admite recursul formulat de recurentul Kis Josif împotriva sentinţei civile 57/C/31.01.2020 pronunţată de Tribunalul Covasna, pe care o casează în parte şi în rejudecare: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Kis Josif, astfel cum a fost modificată în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Covasna. Anulează în parte Ordinul nr. 303/23.12.2019 şi adresa nr. 258/20.01.2020 emise de pârâtă în sensul înlăturării aplicării sancţiunii disciplinare a diminuării indemnizaţiei cu un procent de 10% pe o perioadă de 6 luni, începând cu luna următoare comunicării ordinului atacat. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărâri atacate. Respinge recursul declarat împotriva soluţiei de suspendare a executării actului administrativ atacat. Obligă intimatul la plata cheltuielilor parţiale de judecată în sumă de 2.500 lei. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 10.06.2020.

    Hotarare 325/2020 din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 09:00

    Complet: Recurs C1
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 10.06.2020. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 27.05.2020 la ora 9:00

    Complet: Recurs C1
  • Amână pronunţarea

    Faţă de imposibilitatea constituirii completului de judecată, amână pronunţarea pentru data de 03.06.2020. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2020
  • Sedinta din data de 20.05.2020 la ora 10:55

    Complet: Recurs C1
  • Amână pronunţarea

    Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat împotriva soluţiei pronunţate de Tribunal Covasna asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ, excepţie invocată de intimatul pârât. Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 27.05.2020. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2020
  • Sedinta din data de 25.03.2020 la ora 9:00

    Complet: Recurs C1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 9:00

    Complet: Recurs C1
  • Amână cauza

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată din 25 martie 2020, ora 9,00 la data de 20 mai 2020, ora 9,00. Se vor cita părţile pentru noul termen fixat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 martie 2020.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD