M******* C****** M*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (2) şi (10) din C.p.p., cu aplicarea art. 375 C.P.P., condamnă pe inculpatul M.C.M.: 1. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p. 2. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C.p. În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art. 66, alin.1, lit.a, b şi art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal aplică inculpatului, pentru fiecare infracţiune, pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, pentru fiecare infracţiune, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art. 66, alin.1, lit. i şi art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal aplică inculpatului, aferent infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p., pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a dreptului de a conduce autovehicule, tramvaie şi tractoare agricole sau forestiere. În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit. i din Codul penal interzice inculpatului, aferent infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p. cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie şi tractoare agricole sau forestiere. În temeiul articolului 38, alin.1 şi art.39, alin.1, litera b din Codul penal, contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, iar dintre aceste pedepse alege pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă) şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În temeiul art.45, alin.3 şi 5 din Codul penal, aplică inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie şi tractoare agricole sau forestiere, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b şi i din Codul penal. În baza art. 91, 92 din C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului M.C.M.de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin.(1) din C.p., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93, alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei com. Dumitra, jud. Bistriţa-Năsăud. Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere: -revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; -posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei. În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C.p.p., obligă pe inculpatul M.C.M. la plata sumei de 550 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 400 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 03.12.2020.
Hotarare 223/2020 din 03.12.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 03 decembrie 2020;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 19.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 04 noiembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020