D******* E**** A***
CondamnatRespinge cererea condamnatului D******* E**** A*** şi propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului D******* E**** A***, anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 88/FCJI/2018 a Curţii de Apel Iaşi, mandat de executare nr. 88/2018/2018, ca neîntemeiată. În baza art.587 alin.2 Cod procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că persoana privată de libertate a fost asistată de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2020.
Hotarare 1296/2020 din 29.10.2020Stabileşte pronun?area la data de 29.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020