A************ D********* P***** S*** M***
ReclamantG***** P**** F*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. D. P. S. M., cu sediul în ...., CIF ...., în contradictoriu cu pârâtul G.P.-F., cu domiciliul în mun....., CNP ..... Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 553,00 lei reprezentând debit principal şi daune interese, datorate în baza contractului de rezervare nr. 12/09.01.2019. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,15%/ zi de întârziere, aplicate debitului existent până la momentul încetării de drept a contractului, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.11.2020.
Hotarare 3610/2020 din 20.11.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 20.11.2020, C3C_FF, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 06.11.2020, C3C_FF, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 23.10.2020, C3C_FF, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020