I***** D*** F****** A*
ReclamantF****** N****** D*****
PârâtAdmite cererea formulată de petenta I***** D*** F****** A*, cu sediul în localitatea Zug, Industriestrasse, nr. 13C, Elveţia, şi sediul procesual ales la S.C. Intrum România S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, sectorul 2, str. Dinu Vintilă, clădirea ,,EuroTower”, nr. 11, et. 1 şi 2, având ca obiect reexaminare anulare cerere. Dispune retrimiterea cauzei completului C21 Civil, iniţial învestit cu soluţionarea acesteia. Definitivă. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată astăzi, 3 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia petentei prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierereexaminaredupăanularecerere din 03.03.2020- Având în vedere decizia din data de 29 ianuarie 2020 a Colectivului de Judecători din cadrul Judecătoriei Baia Mare, prin care s-a apreciat votul Plenului Camerei Deputaţilor din Parlamentul României de abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu, ca fiind un act profund abuziv şi intruziv, din perspectiva încălcării şi afectării statutului constituţional al judecătorilor şi procurorilor prin raportare la dispoziţiile Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale a României, precum şi la reglementările şi recomandările internaţionale şi europene în materie şi prin care s-a decis suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, pe durată nedeterminată, instanţa va dispune amânarea prezentei cauze pentru data de 03.03.2020.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020