P** A*****
Petent. În baza art.529 din noul Cod de procedură penală, raportat la art.165 din noul Cod penal, admite cererea de reabilitare formulată de condamnatul PA, născut la XX, cu domiciliul procesual ales la Avocat Tomo? Mircea Attila, în Dej, P-?a 22 Decembrie 1989, nr.6A, ap.5/1, judeţul Cluj şi în consecinţă : - Constată intervenită reabilitarea de drept a condamnatului P** A***** de sub efectele pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.251/22.03.2010 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosar nr.3517/219/2009, rămasă definitivă la data de 15.11.2010 prin decizia penală nr.383/A/2010 a Tribunalului Cluj, sentin?ă prin care s-a dispus ?i revocarea beneficiului suspendării condi?ionate a executării pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr.412/12.06.2006 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosar nr.1251/2006, rămasă definitivă la data de 27.06.2006 prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1), art.209 alin.1), lit.a) Cod penal, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, în temeiul art.81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 3 ani ?i 6 luni, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. 2. În baza art.15 alin.(1) lit.b) şi f) din Legea nr.290/2004 privind cazierul judiciar dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale, să se facă menţiunile corespunzătoare pe hotărârea de condamnare şi să se şteargă din evidenţa de cazier datele înscrise cu privire la cele două sentinţe penale de condamnare. În baza art.275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 29.06.2020.
Hotararecameraconsiliu270/2020 din 29.06.2020În temeiul art. 64 alin.5 din Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui României privind instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României, judecarea cauzei se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă. După încetarea stării de urgenţă, judecarea cauzei se va relua din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.
Rezolutie din 27.04.2020