K***** I***** I********** R* S*
Apelant ReclamantA****** D*** S**
Intimat PârâtAdmite apelul împotriva sentinţei civile nr. 6434/11.12.2019 a Judecătoriei Piatra Neamţ, formulat de apelanta - reclamantă S.C. KREDYT INKASO PORTFOLIO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C. AVICOLA DORI S.R.L. Respinge ca nefondată excepţia caracterului abuziv al clauzei prevăzute în art. 6.1 din termenii şi condiţiile generale pentru furnizarea serviciilor post-plătite aplicabile profesioniştilor, anexe contractului nr. 44541731/21.07.2017, încheiat între S.C. Vodafone România S.A. şi intimata - pârâtă S.C. Avicola Dori S.R.L., referitoarea la cuantumul penalităţilor de întârziere, invocată de instanţă din oficiu. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată şi, în consecinţă, obligă intimata – pârâtă să plătească apelantei - reclamante şi următoarele sume: 4506,46 lei, reprezentând diferenţa neachitată din echipamentele digitale, achiziţionate cu plata în rate, 267,07 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data cesiunii de creanţă(31.07.2018), 250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă şi apel, precum şi penalităţi de 0,5 %/ zi de întârziere la plata debitului principal, în valoare totală de 4.866,04 lei, începând cu data cesiunii de creanţă (01.08.2018) şi până la plata integrală a debitului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 6434/11.12.2019 a Judecătoriei Piatra Neamţ. Definitivă. Pronunţată astăzi, 10.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 643/2020 din 10.12.2020Amână judecarea cauzei pentru a se preciza punctul de vedere cu privire la excepţie.
Incheiere de sedinta din 24.09.2020