Dosar 6978/212/2020 din 26.03.2020

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6978/212/2020
Data dosar:
26.03.2020
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.01.2021 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 31
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ***în contradictoriu cu pârâţii *** şi ***, astfel cum a fost modificată. Admite în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de ***, în apărarea reclamantului ***. Constată încetat contractul de asociere în participa?iune nr. 228/19.01.2011 încheiat între ***şi *** Obligă pârâta *** să predea reclamantului ***imobilul situat în ***, în starea în care a fost preluat la încheierea contractului. Respinge în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.01.2021.

    Hotarare 536/2021 din 22.01.2021
  • Sedinta din data de 18.01.2021 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 31
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 22.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.01.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2021
  • Sedinta din data de 04.01.2021 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 31
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronunţarea la data de 18.01.2021 pentru când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.01.2021
  • Sedinta din data de 18.12.2020 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 31
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 04.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.12.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2020
  • Sedinta din data de 08.12.2020 la ora 14:00

    Complet: C31
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 18.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2020
  • Sedinta din data de 10.11.2020 la ora 17:00

    Complet: C31
  • Amână cauza

    lipsa aparare

    Incheiere de sedinta din 10.11.2020
  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 15:00

    Complet: C31
  • Amână cauza

    lipsa aparare

    Incheiere de sedinta din 15.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD