T** F***** S** P*** L********* J******* D********* & C* S***
IntimatZ***** B***** A********
ApelantAdmite apelul formulat de apelantul Z***** B***** A********, în contradictoriu cu intimata SC Ted Faţade SRL, prin lichidator judiciar Dăscălescu & CO SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 128/25 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului, pe care o schimbă în parte, după cum urmează: Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC Ted Faţade SRL, prin lichidator judiciar Dăscălescu & CO SPRL în contradictoriu cu pârâtul Z***** B***** A******** şi, în consecinţă: Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 14.685,22 lei reprezentând pretenţii. Păstrează dispoziţia din sentinţă referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere de 0,15% pe zi, calculate la suma de 14.685,22 lei, începând cu data de 9.04.2019 şi până la data plăţii efective - 14.02.2020. Respinge cererea apelantului privind acordarea de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată astăzi, 22 decembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 680/2020 din 22.12.2020Amână pronunţarea la data de 22 decembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2020Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 08 decembrie 2020, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2020Amână pronunţarea la data de 24 noiembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2020