P***** A***** R******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1132/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Prodan Adrian-Romulus. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Prodan Adrian-Romulus, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin.2 C.pen.. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 6 martie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara71/2020 din 06.03.2020