Dosar 7023/271/2020 din 29.05.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7023/271/2020
Data dosar:
29.05.2020
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2022 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Încheiere

    Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta ASOCIAŢIA DE VÂNĂTOARE PRO HUNTING SALONTA şi, în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 5353/2021 pronunţată de Judecătoria Oradea la data de 04.11.2021, în sensul că din conţinutul alineatului 6 din minută şi dispozitiv va fi eliminată pârâta GARDA FORESTIERĂ ORADEA (fosta ITRSV) şi va fi înlocuită cu pârâta ASOCIAŢIA DE VÂNĂTOARE PRO HUNTING SALONTA. Prezenta încheiere face parte integrantă din Sentinţa civilă nr. 5353/2021 pronunţată de Judecătoria Oradea la data de 04.11.2021. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.09.2022.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 29.09.2022
  • Sedinta din data de 04.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Respinge cererea

    Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta GARDA FORESTIERĂ ORADEA (fosta ITRSV). Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor GARDA FORESTIERĂ ORADEA (fosta ITRSV) şi A****** P***** P******** M******* B****, invocată de aceştia. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta TRIF EMIL DĂNUŢ – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ în contradictoriu cu aceste două pârâte ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ASOCIAŢIA DE VÂNĂTOARE PRO HUNTING SALONTA, invocată de aceasta. Admite excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 34/01.03.2019 emise de Garda Forestieră Oradea, prin care a fost aprobat Procesul-verbal nr. 623/26.02.2019 de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta TRIF EMIL DĂNUŢ – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ în contradictoriu cu pârâţii GARDA FORESTIERĂ ORADEA (fosta ITRSV), P******* C****** H****** D* T**** şi MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.11.2021.

    Hotarare 5353/2021 din 04.11.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 04.11.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2021
  • Sedinta din data de 07.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea în cauză la data de 21.10.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2021
  • Sedinta din data de 27.09.2021 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 07.10.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021
  • Sedinta din data de 24.05.2021 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână cauza

    pt. studierea actelor depuse

    Incheiere de sedinta din 24.05.2021
  • Sedinta din data de 22.03.2021 la ora 10:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână cauza

    pt. administrare probe

    Incheiere de sedinta din 22.03.2021
  • Sedinta din data de 25.01.2021 la ora 10:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână cauza

    pt. comunicare acte

    Incheiere de sedinta din 25.01.2021
  • Sedinta din data de 02.11.2020 la ora 09:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână cauza

    cerere de amânare

    Incheiere de sedinta din 02.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD