A***** L*****
InculpatS* A***** S** P*** R*********** L**** M******* F*****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (1) şi (2), raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală şi art. 43 alin. (5) din Codul penal, cu aplicarea art. 79 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) din Codul penal, (faptă din 23.09.2019), condamnă la pedeapsa închisorii de un an şi 2 luni (un an şi două luni) pe inculpatul A***** L*****, persoană privată de libertate în Penitenciarul Ploie?ti. Constată că prin sentinţa penală nr. 48/10.01.2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin necontestare în 17.01.2017, s-a dispus liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei închisorii de un an, 6 luni şi 108 zile, la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 740/2015, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, pedeapsă compusă din condamnarea de un an şi 6 luni, la care s-a adăugat un rest de 108 zile (inculpatul a fost liberat condiţionat în 17.01.2017 cu un rest de 175 de zile). Constată că prin sentinţa penală nr. 1486/13.08.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin neapelare în 10.09.2019, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii rezultantă de 2 ani şi 6 luni cu executare în regim de privare de libertate, compusă din pedepsele închisorii de un an şi 6 luni, pentru comiterea infracţiunii de furt în formă continuată cu 2 acte materiale, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Codul penal (acte materiale din 19.01.2019), şi 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin, din Codul penal (faptă din 10.03.2019). Constată că prin sentinţa penală nr. 2022/21.12.2020, pronunţate de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin neapelare în 12.01.2021, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii rezultantă de 2 ani şi 8 luni, cu executare în regim de privare de libertate, compusă din pedepsele închisorii de 6 luni pentru comiterea infracţiunii de furt în formă continuată cu 2 acte materiale, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din Codul penal (acte materiale din 25.07.2019 şi 22.08.2019), concurentă cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea la pedepsele închisorii de un an şi 6 luni, pentru comiterea infracţiunii de furt în formă continuată cu 2 acte materiale, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Codul penal (acte materiale din 19.01.2019), şi 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de furt, prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin, din Codul penal (faptă din 10.03.2019), indicate la paragraful precedent al dispozitivului. În baza art. 43 alin. (2) din Codul penal, în dezlegarea dată prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 907 din 6 octombrie 2020, adaugă pedeapsa de un an şi 2 luni (un an şi două luni) din prezenta cauză la pedeapsa închisorii rezultantă de 2 ani şi 8 luni, dispusă prin sentinţa penală nr. 2022/21.12.2020, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în final, condamnând inculpatul la pedeapsa închisorii rezultantă de 3 ani şi 10 luni (trei ani şi zece luni), cu executare în regim de privare de libertate. În baza art. 71 din Codul penal, deduce perioada executată de inculpat din 26.09.2019 până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale din pedeapsa închisorii rezultantă de 3 ani şi 10 luni (trei ani şi zece luni) cu executare în regim de privare de libertate. Constată că prin sentinţele penale nr. 1486/13.08.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi 2022/21.12.2020, pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a dispus deducerea duratei reţinerii inculpatului de la 19.03.2019 la 20.03.2019 (o zi). Deduce din pedeapsa închisorii rezultantă de 3 ani şi 10 luni (trei ani şi zece luni), cu executare în regim de privare de libertate durata reţinerii inculpatului de la 19.03.2019 la 20.03.2019 (o zi). Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2308/12.01.2021, emis de Judecătoria Ploieşti prin care s-a pus în executarea pedeapsa închisorii dispuse prin sentinţa penală nr. 2022/21.12.2020 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 25 din Codul de procedură penală, constată că persoana vătămată S.C. Artima S.A. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 398, raportat la art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare de 500 de lei. Acordă onorariu de 868 de lei pentru avocatul desemnat din oficiu inculpatului (avocat Iordache Daniela), sumă care rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Împotriva sentinţei se poate declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpina. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei în 06.08.2021.
Hotarare 225/2021 din 06.08.2021Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.07.2021Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2021Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021