S****** I************** D***** C****** A**** L**** D*****
PetentI***** S******* P****** M*********** S******* P*** R***** L****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul Sneider Iulian Cezar, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 325794 din data de 17.08.2020. Înlătură sancţiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zilă, aplicată petentului. Menţine, în rest, procesul verbal de contravenţie contestat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 11.06.2021.
Hotarare 2531/2021 din 11.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 11.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 27.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2021În temeiul art.255 coroborat cu art.258 C.pr.civ., încuviinţează pentru petent şi intimat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi proba cu înregistrarea video depusă de intimat, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei. Pune în vedere petentului prin reprezentantul convenţional, să depună la dosarul cauzei un suport CD pentru realizarea copiei după înregistrarea video depusă de intimat. Emite adresă către intimat, cu menţiunea de a comunica până la următorul termen de judecată buletinul de verificare metrologică al aparatului radar Autovision seria ROM 446 montat pe auto SV 03 EYW, cu referire la data de 17.08.2020 şi istoricul contravenţional al petentului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 13 mai 2021, completul C 28, ora 08.30, sala 206, pentru când pentru când petentul şi intimatul au termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.04.2021.
Incheiere de sedinta din 01.04.2021În vederea asigurării continuităţii completului de judecată, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 1 aprilie 2021, completul C 28, ora 08.30, sala 206, pentru când pentru când petentul şi intimatul au termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.12.2020.
Incheiere de sedinta din 10.12.2020