D*** S*****
InculpatÎn condiţiile art. 346 alin. 1 din noul Cod de procedură penală (NCPP) constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 1177/P/2020 din 4 decembrie 2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman privind pe inculpatul D*** S*****, trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce), prevăzută de art. 335 alin. 2 teza a III-a din noul Cod penal (NCP). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Roman este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a NCPP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D*** S*****. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Neamţ în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 15 ianuarie 2021.
Incheiere finala dezinvestire 12/2021 din 15.01.2021