A*** N******** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtU*** C*********
IntervenientAdmite, în parte, cererea formulată de reclamanta A*** N******** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, ?i intervenientul for?at U*** C*********. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.557,55 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 21.02.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalită?ilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 4.786,50 lei de la data de 16.02.2020 până la data de 20.02.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 727 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 18.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4333/2021 din 18.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 18.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2021Amână pronunţarea la data de 11.03.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2021Având în vedere repartizarea ciclică efectuată către completul C9, instanţa dispune preschimbarea termenului de judecată de la data de 03.02.2021 la data de 26.02.2021, ora 08.30, cu citarea partilor in sedinta publica.
Având în vedere Hotărârile Colegiului de Conducere a Judecătoriei Buftea nr. 21 din 05.11.2020 si nr. 22 din 18.11.2020, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 03. 03.02.2021, ora 14:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 12.10.2020