K***** I***** I********** R* S*
ReclamantI*** C******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta x în contradictoriu cu pârâtul x. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 271,16 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii penalităţilor de întârziere contractuale şi a sumei de 1032,5 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 271,16 lei, calculată de la data scadenţei facturilor fiscale neachitate şi până la data achitării efective. Executorie. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, ce se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată astăzi, 05.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8221/2020 din 05.10.2020Amână pronunţarea la data de 05.10.2020, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.09.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2020Amână pronunţarea la data de 28.09.2020, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2020