Dosar 7252/189/2020 din 02.12.2020

punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP) +conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7252/189/2020
Data dosar:
02.12.2020
Instanta:
Judecătoria Bârlad
Departament:
JudB
Obiect:
punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP) +conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C. penal 9
  • Condamnare

    1.În temeiul art. 335 alin.1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) şi alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul I.A.R. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă din 07.04.2017. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) C.pen. aplică inculpatului I.A.R. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) C.pen. aplică inculpatului I.A.R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2.În temeiul art. 334 alin.1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) şi alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul I.A.R., cu datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă din 07.04.2017. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) C.pen. aplică inculpatului I.A.R. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) şi C.pen. aplică inculpatului I.A.R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. constată că faptele sunt săvârşite în concurs real. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului I.A.R., în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (1 an închisoare), respectiv un spor de 4(patru) luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare, ce va fi aplicată inculpatului. În baza art.45 alin.1 şi alin.3 lit.a C.pen., aplică inculpatului I.A.R. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a), b) C.pen., de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În baza art.45 alin.5 C.pen. interzice inculpatului I.A.R, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) C.pen., de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 4.În baza art.41 alin.1 Cod penal constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză sunt săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, în interiorul termenului de supraveghere de 3 ani stabilit prin sentinţa penală nr.131/10.02.2017 pronunţată în dosarul nr.20771/271/2016 de către Judecătoria Oradea, definitivă prin neapelare la data de 27.02.2017, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art.207 alin.2,3 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal.. Constată că prin sentinţa penală nr.144/06.02.2018 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr.16054/271/2017, în baza art.583 Cod proc.pen. rap. la art.96 alin.1 Cod penal a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr.131/10.02.2017 şi s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie. Constată că inculpatul I.A.R. a început executarea pedepsei de 2 ani închisoare la data de 19.03.2019 şi a fost eliberat condiţionat la data de 03.03.2020 cu un rest rămas de executat de 256 zile. În temeiul art.43 alin.1 Cod penal, pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă, de 1 an şi 4 luni închisoare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 2 ani închisoare, şi anume 256 zile închisoare, rezultând în urma cumulului aritmetic pedeapsa finală de 1 an 4 luni şi 256 zile închisoare ce va fi aplicată inculpatului I.A.R. În temeiul art.60 Cod penal corob. cu art.96 alin.4 Cod penal, pedeapsa de 1 an 4 luni şi 256 zile închisoare se execută în regim de detenţie. Constată că prin sentinţa penală nr.131/10.02.2017 a Judecătoriei Oradea nu au fost aplicate pedepse accesorii şi complementare. În temeiul art. 45 alin.1 Cod penal corob. cu art.67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) C.pen. aplică inculpatului I.A.R., pe lângă pedeapsa principală de 1 an 4 luni şi 256 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În temeiul art. 45 alin.5 Cod penal corob. cu art.65 alin. 1 şi 3 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) C.pen. aplică inculpatului I.A.R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 4 ani închisoare. 5.În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., instan?a obligă inculpatul I.A.R. la plata sumei de 700 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces, în faza de urmărire penală şi faza de judecată (din care, suma de 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 357/2021 din 24.11.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C. penal 9
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 24.11.2021, când pronunţarea va fi făcută prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2021
  • Sedinta din data de 16.09.2021 la ora 08:30

    Complet: C. penal 9
  • Amână cauza

    T: 11.11.2021, pentru când se va emite adresă către Judecătoria Oradea si Judecătoria Vaslui

    Incheiere de sedinta din 16.09.2021
  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C. penal 9
  • Amână cauza

    T: 16.09.2021, la cererea apărătorului inculpatului

    Incheiere de sedinta din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C. penal 9
  • Amână cauza

    T: 27.05.2021, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 01.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD