C****** C****
PetentM********* A*** I**** - D******* P****** L***** A*** I****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul C****** C****, CNP ---, domiciliat în ---, în contradictoriu cu Direcţia de Poliţie Locală Alba Iulia, cu sediul în ---. Înlocuieşte sancţiunea amenzii aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria AH nr. 19157/25.11.2020 cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi pune în vedere acestuia ca, pe viitor, să manifeste diligenţă şi să respecte dispoziţiile legale încălcate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Alba Iulia. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.03.2021.
Hotarare 677/2021 din 23.03.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 23.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2021