R*** R***
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 856 din 07.10.2020, pronunţată în dosarul nr. 727/86/2020 al Tribunalului Suceava, în sensul că, în alin.3 din dispozitivul sentinţei susmenţionate se va consemna corect “ Obligă intimata la emiterea unei noi decizii de pensionare în care să fie valorificate sporul de ore festive, festive suplimentare, echipa simplificată, spor şef echipă, ore şcoală, ore aşteptare şi adaosuri din adeverinţa nr. IS2/T2/6/1/382/2019 emisa de SRTFC Iaşi Depou Suceava” în loc de „Obligă intimata la emiterea unei noi decizii de pensionare în care să fie valorificate sporul de ore festive, festive suplimentare, echipa simplificată, spor şef echipă, ore şcoală, ore aşteptare şi adaosuri din adeverinţa nr. IS2/T2/6/1/282/2019 emisa de SRTFC Iaşi Depou Suceava” cum greşit s-a consemnat numărul adeverinţei. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată azi, 11.03.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.03.2021Admite cererea de completare a dispozitivul sentinţei civile nr. 856 din 07.10.2020, pronunţată în dosarul nr. 727/86/2020 al Tribunalului Suceava, formulată de către contestatorul R*** R*** în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** S******. Completează dispozitivul sentinţei civile nr. 856 din 07.10.2020, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 727/86/2020, în sensul că, după al treilea alineat se va introduce un nou paragraf, având următorul conţinut: Obligă intimata la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre drepturile de pensie efectiv încasate şi cele cuvenite ca urmare a recalculării lor începând cu data de 01.02.2020, la care se va calcula dobânda legală penalizatoare. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei a I-a Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată azi, 11.03.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare completaredispozitiv 507/2021 din 11.03.2021Admite cererea. Anulează Decizia nr. R/239783 din 03.02.2020 emisă de către intimată. Obligă intimata la emiterea unei noi decizii de pensionare în care să fie valorificate sporul de ore festive, festive suplimentare, echipa simplificată, spor şef echipă, ore şcoală, ore aşteptare şi adaosuri din adeverinţa nr. IS2/T2/6/1/282/2019 emisa de SRTFC Iaşi Depou Suceava. Obliga intimata la plata catre contestator a cheltuielilor de judecata in cuantum de 300 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 C. proc. Civ., astăzi, data de 07.10.2020.
Hotarare 856/2020 din 07.10.2020Amână pronunţarea la data de 07.10.2020, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2020Amână pronunţarea la data de 05.10.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2020