K***** I***** I********* R* S* P*** R*********** L****
ReclamantM**** D***** C******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA în contradictoriu cu pârâtul MUREA CĂTĂLIN DANIEL. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1238.52 lei, din care suma de 394.59 lei, reprezentând debit principal, suma de 123.64 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 720.29 lei, reprezentând despăgubiri. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.07.2020.
Hotarare 205/2020 din 23.07.2020Amână pronunţarea la data de 23 iulie 2020, ora 11.00. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 9 iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2020