Dosar 7317/740/2020 din 24.12.2020

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7317/740/2020
Data dosar:
24.12.2020
Instanta:
Judecătoria Alexandria
Departament:
Sectie fond
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C 11 pronuntari
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul Constantin Cristian-George (), pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” cu aplicarea cauzei de recunoa?tere a învinuirii, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 375 C.proc.pen., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare (fapta din 13.09.2020). În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. nu aplică pedepse complementare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Teleorman la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice încadrarea/schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune inculpatul să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Programul va fi stabilit de către serviciul de probaţiune în raport de necesită?ile inculpatului. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Ţigăneşti sau Primăriei mun. Alexandria (în raport de locul de muncă) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse prin prezenta. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei de la urmărirea penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 332/2021 din 23.09.2021
  • Sedinta din data de 20.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C 11 pronuntari
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 23.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.09.2021
  • Sedinta din data de 10.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C 11 pronuntari
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 20.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.09.2021
  • Sedinta din data de 31.08.2021 la ora 09:00

    Complet: C 11 pronuntari
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 10.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.08.2021
  • Sedinta din data de 23.08.2021 la ora 09:00

    Complet: C 11 pronuntari
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 31.08.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.08.2021
  • Sedinta din data de 16.08.2021 la ora 09:00

    Complet: C 11 pronuntari
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 23.08.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.08.2021
  • Sedinta din data de 10.08.2021 la ora 09:00

    Complet: C 11 pronuntari
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 16.08.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.08.2021
  • Sedinta din data de 22.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C 11 (penal-civil fond funciar)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 10.08.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD