C***** I***
Apelant InculpatU******** M**** M*****
Intimat Parte civilăC******* G******* A****
Intimat Parte civilăDECIDE Admite apelul formulat de inculpatul C***** I*** împotriva sentinţei penale nr.471 din 19.10.2020 pronunţată în dosarul nr.7346/306/2020 de Judecătoria Sibiu, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul încadrării juridice a faptelor prevăzute de art.32 alin.2 din Legea nr.217/2003, a pedepsei stabilite pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 alin.2 din Legea nr.217/200 ?i a pedepsei rezultante şi, procedând la judecarea cauzei în aceste limite: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa apelată inculpatului C***** I***, înlătură sporul de 1 an închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele de: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu prevăzută de art.32 alin 2 din Legea nr.217/2003 cu aplic. art. 41 alin 1 Cod Penal cu ref la art. 43 alin 5 Cod Penal şi cu aplic art. 396 alin 10 Cod. pr. pen.; - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu prevăzută de art.32 alin 2 din Legea nr.217/2003 cu aplic. art. 41 alin 1 Cod Penal cu ref la art. 43 alin 5 Cod Penal şi cu aplic art. 396 alin 10 Cod. pr. pen.; - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.224 alin. 1 ?i alin. 2 art. 41 alin 1 Cod Penal cu ref la art. 43 alin 5 Cod Penal şi cu aplic art. 396 alin 10 Cod. pr. Pen; - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e, prevăzută de art. 193 alin. 2 cod penal, cu aplic. art. 41 alin 1 Cod Penal cu ref la art. 43 alin 5 Cod Penal şi cu aplic art. 396 alin 10 Cod. pr. pen. (persoana vătămată C******* G******* A****); - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e, prevăzută de art. 193 alin. 2 cod penal, cu aplic. art. 41 alin 1 Cod Penal cu ref la art. 43 alin 5 Cod Penal şi cu aplic art. 396 alin 10 Cod. pr. pen. (persoana vătămată U******** M**** M*****). Constată că prin încheierea din 23.12.2020 pronun?ată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul C***** I*** a fost trimis în judecată ?i condamnat prin sentinţa apelată din două infracţiuni prevăzute de art.32 alin.2 din Legea nr.217/2013 cu aplic.art.38 alin.1 C.pen. într-o infracţiune continuată prevăzută de art.32 alin.2 din Legea nr.217/2013 cu aplic.art.35 alin.1 C.pen. În baza art.32 alin.2 din Legea nr.217/2013 cu aplic.art.35 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), art.41 alin.1 C.pen., art.43 alin.5 C.pen., art.396 alin.10 C.proc.pen. ?i art.79 alin.1, 2, 3 C.pen. condamnă inculpatul C***** I*** la o pedeapsă de 1 an ?i o lună închisoare. Men?ine pedepsele stabilite prin sentinţa apelată pentru infracţiunile de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin.1, 2 C.pen. ?i lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 193 alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.41 alin.1, art.43 alin.5 ?i art.396 alin.10 C.proc.pen. În baza art.38 alin.1 C.pen., art.39 alin.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i o lună închisoare la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 1 an ?i 9 luni închisoare. Men?ine restul dispozi?iilor din sentin?a apelată în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14.07.2020 la 27.01.2021. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin.6 C.proc.pen. onorariul acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 868 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.01.2021.
Hotarare 19/2021 din 27.01.2021Stabileşte termen de pronun?are la data de 27 ianuarie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2021Dispune Admite cererea formulată de inculpatul C***** I*** ?i în consecin?ă: În baza art.386 alin.1 C.proc.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul C***** I*** a fost trimis în judecată ?i condamnat prin sentinţa penală nr.471/19.10.2020 pronun?ată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr.7346/306/2020 din două infracţiuni prevăzute de art.32 alin.2 din Legea nr.217/2013 cu aplic.art.38 alin.1 C.pen. într-o infracţiune continuată prevăzută de art.32 alin.2 din Legea nr.217/2013 cu aplic.art.35 alin.1 C.pen. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 23.12.2020.
Incheiere de sedinta din 23.12.2020Stabileşte termen de pronunţare cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice la data de 23 decembrie 2020. Amână judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2021 ora 11:15, dată la care se va acorda cuvântul asupra apelului formulat. Verificarea legalităţii măsurii preventive s-a efectuat în dosar 7346/306/2020/a2
Incheiere de sedinta din 08.12.2020