Dosar 735/62/2020 din 03.03.2020

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 735/62/2020
Data dosar:
03.03.2020
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.08.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS5
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de către reclamanta G****** M****, în contradictoriu cu pârâta S.C. Carpatex S.A. Braşov şi în consecinţă: Obligă pârâta la reîncadrarea retroactivă a reclamantei în grupa a II-a de muncă, pe perioada 01.04.1968 – 01.04.1990, în procent de 80% precum şi să emită o adeverinţă în acest sens. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 03.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 607/2020 din 03.08.2020
  • Sedinta din data de 28.07.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS5
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea dispoziţiilor art. 396 Cod procedură civilă, în conformitate cu care va amâna pronunţarea cauzei pentru 03.08.2020, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD