D******* J******** D* D****** Ş* P***** S*********** R***********
ReclamantI***** M****
PârâtIa act că reclamanta Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava renunţă la judecarea acţiunii civile având ca obiect „pretenţii” formulată în contradictoriu cu pârâtul I***** M****. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.09.2021.
Hotarare 3877/2021 din 29.09.2021Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 29.09.2021, ora 08:30 pentru când reclamanta primeşte termen de judecată potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmând a fi citat pârâtul cu precizările depuse pentru acest termen de către reclamantă, cu solicitarea de a-şi preciza poziţia în scris până la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 21.04.2021