D**** C******
PetentC********** S**********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul D**** C******, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CESTRIN, împotriva procesului verbal de contravenţie seria R20 nr. 0750892 încheiat la data de 25.11.2020, şi în consecinţă: Anulează procesul verbal de contravenţie seria R20 nr. 0750892 încheiat la data de 25.11.2020 de un agent din cadrul intimatei, şi exonerează pe petent de plata amenzii contravenţionale în sumă de 750RON, aplicată prin prezentul proces verbal. Ia act de faptul că petentul nu a solicitat obligarea intimatei la plata de cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Roman. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C.proc.civ, azi 20 septembrie 2021.
Hotarare 2040/2021 din 20.09.2021Amână pronunţarea cauzei la data 20 septembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2021