U******* A************ T********** L********
PetentG**** D***** I*****
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă contravenţională cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ISACCEA, în contradictoriu cu pârâtul GRAUR DANIEL-IULIAN. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul -verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AT nr. 2836995 din 12.09.2005 încheiat de I.P.J. Tulcea-Post Politie Luncaviţa, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Măcin sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2020, în şedinţă publică.
Hotarare 1225/2020 din 10.12.2020În temeiul dispoziţiilor art.396 cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 10 decembrie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2020