B**** C*********
PetentÎn baza art. 587 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 100 C.pen., respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani şi 11 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 38/S/2017 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, formulată de comisia privind acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Codlea, privind pe condamnatul BOTOŞ CONSTANTIN. Stabileşte termen la expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată pot fi reînnoite după data de 29.07.2020. În temeiul art. 275 alin. (6) C.pr.pen., cheltuielile constând în onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 160 lei, rămân în sarcina statului şi se avansează Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.05.2020.
Hotarare 595/2020 din 14.05.2020Amână pronunţarea pentru data de 14.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2020