C***** D******* P*** P*****
ReclamantP******* C****** D*******
ReclamantC***** D* C****** A R*******
PârâtC***** D* C****** A R******* - C***** D* C****** A J******** C********
PârâtHOT/ Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii COMUNA DOBROMIR şi PRIMARUL COMUNEI DOBROMIR în contradictoriu cu pârâţii C***** D* C****** A R******* şi C***** D* C****** A R******* – CAMERA DE CONTURI A JUDEŢULUI CONSTANŢA. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia referitoare la cererea de suspendare şi cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte fondul cauzei. Recursul se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi 26.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 530/2021 din 26.03.2021Înch/ Amână pronunţarea la data de 26.03.2021, pronunţarea urmând să se facă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2021T 11.03.2021 - lipsă apărare
Incheiere de sedinta din 14.01.2021T fond şi cerere de suspendare executare act - 14.01.2021 - lipsă de apărare, pentru a se comunica reclamantei întâmpinarea şi documentaţia
Incheiere de sedinta din 10.12.2020