C******* I****
Apelant ReclamantC******* T* T*****
Intimat PârâtP******* M*** R****
Intimat PârâtC******* N*******
Intimat ReclamantAdmite apelul declarat de reclamantul C******* I**** împotriva sentinţei civile nr. 2809 pronunţată la data de 9.12.2019 de Judecătoria Roman. Anulează în parte sentinţa apelată, în privinţa soluţiei date excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă: Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de instanţă din oficiu şi trimite spre rejudecare primei instanţe acţiunea în constatare drept de proprietate formulată de reclamanţii C******* I**** şi C******* N******* în contradictoriu cu pârâţii C******* T* T***** şi municipiul Roman, reprezentat prin Primar. Menţine din sentinţa apelată dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Roman. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ. Pronunţată azi, 20.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 1076/2020 din 20.10.2020