M******* P***********
PetentI************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul Munteanu Paul Petrică, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 326166 din data de 08.09.2020. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1450 de lei, aplicată petentului, cu avertisment. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte, pe viitor, dispoziţiile legale încălcate. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie, drept legale şi temeinice. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 02.07.2021.
Hotarare 2867/2021 din 02.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 02.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 25.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2021În temeiul art.258 alin.3 C.pr.civ., limitează proba testimonială solicitată la un singur martor. În temeiul art.255 coroborat cu art.258 C.pr.civ., încuviinţează pentru petent proba testimonială cu martora Grigoraş Ramona. În vederea administrării probatoriului încuviinţat, citează martora pentru a se prezenta îmn vederea audierii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.06.2021, ora 10:00 pentru când petentul şi intimatul au termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.05.2021.
Incheiere de sedinta din 13.05.2021Emite adresă către Municipiul Suceava - Serviciul Administrarea Străzi şi Sistematizare Rutieră, cu menţiunea de a comunica ce limită de viteză era instituită pe Bulevardul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava şi ce indicatoare rutiere existau în acest sens, cu referire la data de 08.09.2020. Prorogă discutarea probei testimoniale cu martorii Munteanu Ana şi Grigoraş Ramona indicaţi prin plângere, pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.05.2021, ora 08:30 pentru când petentul şi intimatul au termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.03.2021.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2021.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021