V***** M****
InculpatS** I******* S****
Parte vătămatăDOSAR NR. 7548/202/2020 HOT. 08.10.2021 În temeiul art. 253 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul V***** M****, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, urmând ca aceasta să fie executată de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. 3 C. pen. În temeiul art. 38 alin. 1 C. pen., constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost săvârşită în concurs cu infracţiunile de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C. pen., pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 58/01.03.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă prin neapelare la data de 28.03.2018, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 C. pen., pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 58/01.03.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă prin neapelare la data de 28.03.2018, cu infracţiunile de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen., pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 111/19.04.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă prin neapelare la data de 15.05.2018 şi vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 1 C. pen., pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 111/19.04.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă prin neapelare la data de 15.05.2018, cu infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 330/25.10.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă la 13.11.2018 prin neapelare, cu infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin. 1 C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 364/03.10.2019 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă la data de 03.12.2019 prin decizia penală nr. 1625/A/2019 şi cu infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin. 1 C. pen., pentru care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 4 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 364/03.10.2019 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă la data de 03.12.2019 prin decizia penală nr. 1625/A/2019. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani 7 luni şi 20 zile şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 3/09.01.2020 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă prin necontestare la data de 03.02.2020, astfel: pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 330 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 25.10.2018 ,pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 19.04.2018, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. ; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 19.04.2018, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. ; pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 58 din 01.03.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 58 din 01.03.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10) C. proc. pen.; pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 364 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 3.10.2019 ,pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 364 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 3.10.2019 ,pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. şi sporul de 13 luni şi 20 zile. În temeiul art. 40 alin. 2 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză cu: pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 330 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 25.10.2018 ,pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. ; pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 19.04.2018, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. ; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 19.04.2018, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 196 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 58 din 01.03.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 58 din 01.03.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 1 lit. a şi alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 364 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 3.10.2019 ,pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 364 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 3.10.2019 ,pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte, respectiv, 1 an şi 3 luni, în final, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 2 şi alin. 3 lit. a) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv de a conduce autovehicule rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 2 şi 3 lit. a) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. a), b), d) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv de a conduce autovehicule rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, ce urmează a fi executată, în temeiul art. 65 alin. 3 C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 72 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate durata reţinerii de 24 ore din perioada 12.04.2018 – 13.04.2018. În temeiul 40 alin. 3 C. pen., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată durata pedepsei deja executate de la data de 15.05.2018 la data de 10.09.2020. În temeiul art. 45 alin. 4 C. pen., deduce din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultantă perioada executată de la 28.03.2018 până la 15.05.2018, precum şi perioada executată de la data de 10.09.2020 la zi. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii 144/2018 emis la data de 15.05.2018, nr. 447/2018 emis la data de 13.11.2018, nr. 459/2019 emis la data de 11.12.2019 şi nr. 3/2020 emis la data de 03.02.2020 şi dispune emiterea unui mandat nou în temeiul prezentei hotărâri. În temeiul art. 19, art. 25 ?i art. 397 alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 ?i art. 1381 C. civ. admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă S.C. Intertop S.R.L. Obligă pe inculpatul V***** M**** la plata către partea civilă a sumei de 6.711,06 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., instan?a obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 415 lei, din care 115 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale ?i 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul procedurii de cameră preliminară ?i al judecă?ii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti, pentru reprezentantul Ministerului Public, inculpatul V***** M****, partea civilă S.C. Intertop S.R.L. Pronunţată astăzi, 08.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia reprezentantului Ministerului Public, a inculpatului şi a părţii civile, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 360/2021 din 08.10.2021amână pronun?area la data de 08.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2021Pentru lipsă de apărare acordă termen.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Pentru lipsa inculpatului a amânat cauza.
Incheiere de sedinta din 19.03.2021