R** & R** S*
ReclamantH**** M****
PârâtAdmite, în parte, cererea formulată de reclamanta RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul H**** M****, având ca obiect cerere valoare redusă, iar pe cale de consecin?ă : Obligă pârâtul la plata către reclamantă, a sumelor de 1.392,65 lei, reprezentând contravaloare facturi scadente ?i neachitate, 600 lei, reprezentând – justa despăgubire – contravaloarea taxei de activare şi utilizare reţea Optim Nelimitat, precum şi la plata penalită?ilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa de timbru. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor po?tale, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Chişineu Criş ?i se va judeca la Tribunalul Arad. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 20 octombrie 2020.
Hotararecameraconsiliu1638/2020 din 20.10.2020