T**** G* F***** G*********
ContestatorS******** G* G*********
ContestatorÎn baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 206 C.proc.pen., admite contestaţiile formulate de inculpaţii Stratulat Gheorghiţă şi Turca Florin-Gheorghiţă împotriva încheierii penale din data de 13.01.2020, pronunţată de Judecătoria Deva, desfiinţează integral încheierea atacată şi, în consecinţă: În baza art. 242 alin. 2 C.proc.pen., înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Stratulat Gheorghiţă cu măsura controlului judiciar prev. de art. 211 şi urm. C.proc.pen., pe o durată de 60 de zile începând cu data de 16.01.2020. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Postul de Poliţie Comunală Huruieşti, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) lit. a C. proc. pen., impune inculpatului, pe timpul controlului judiciar, să nu depăşească limita teritoriala a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. În baza art. 242 alin. 2 C.proc.pen., înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Turca Florin-Gheorghiţă cu măsura controlului judiciar prev. de art. 211 şi urm. C.proc.pen., pe o durată de 60 de zile începând cu data de 16.01.2020. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Deva, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) lit. a C. proc. pen., impune inculpatului, pe timpul controlului judiciar, să nu depăşească limita teritoriala a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 5 Cod proc. pen. dispune comunicarea în copie a prezentei minute inculpaţilor, Poliţiei Municipiului Deva, Postului de Poliţie Comunală Huruieşti, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române. Poliţia Municipiului Deva va verifica periodic respectarea obligaţiilor de către inculpatul Turca Florin-Gheorghiţă. Poliţia Comunală Huruieşti va verifica periodic respectarea obligaţiilor de către inculpatul Stratulat Gheorghiţă. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Stratulat Gheorghiţă de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 23/UP din data de 04.10.2019, emis de Judecătoria Deva, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Turca Florin-Gheorghiţă de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22/UP din data de 04.10.2019, emis de Judecătoria Deva, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de 313 lei fiecare, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.01.2020.
Hotarare 19/2020 din 16.01.2020