A** A********* S******** S**
ReclamantC & L S****** G***
PârâtAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. Constată că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A** A********* S******** S** în contradictoriu cu pârâta C & L S****** G***. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.10.2021.
Hotarare 3750/2021 din 12.10.2021În temeiul art. 242 Cod Procedură Civilă, dispune suspendarea cauzei, până la îndeplinirea, de către reclamant, a obligaţiilor stabilite în sarcina acestuia, respectiv, de a depune traducerea legalizată a înscrisurilor depuse la dosar şi de a indica din ce înscris rezultă locul executării contractului, în vederea stabilirii competenţei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, ce se va depune la Judecătoria Tg. Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.12.2020.
Incheiere suspendare din 08.12.2020Pentru a se reveni cu adresă la reclamantă cu aceleaşi solicitări ca cele din rezoluţia de stabilire a termenului de judecată.
Incheiere de sedinta din 13.10.2020