C***** S******* P*** P*****
PetentM******* R**** V*****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta COMUNA SCORŢENI, prin primar, cu sediul în com. Scorţeni, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul M******* R**** V*****, şi în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 402 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria CC NR. 9393669/10.08.2011, cu sancţiunea prestării unor activităţi în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat al com. Scorţeni (întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţii), pe o durată de 13 ore la dispoziţia Primăriei com. Scorţeni. Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanţă, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 12.03.2021
Hotarare 576/2021 din 12.03.2021