M********* V*******
ContestatorF********** I****** G*********** M**
IntimatN*** C****** S******** L******
IntimatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale din Sentinţa civilă nr. 1141/2020 din data de 31/07/2020 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosarul nr. 765/221/2020. Dispune îndreptarea erorii materiale din Sentinţa civilă nr. 1141/2020 din data de 31/07/2020 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosarul nr. 765/221/2020, în sensul că se va consemna, în dispozitivul hotărârii că cererea a fost formulată în contradictoriu cu intimaţii F********** I****** G*********** M** şi N*** C****** S******** L******, iar nu în contradictoriu cu intimatul ULTIMO PORTFOLIO INVESTMENT SA, cum eronat s-a menţionat. De asemenea, se dispune îndreptarea erorii materiale privind numărul dosarului menţionat pe sentinţă şi în cuprinsul considerentelor, în sensul că acesta este 765/221/2020, iar nu 765/221/2019. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată la data de 03/09/2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.09.2020Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul M********* V******* în contradictoriu cu intimatul ULTIMO PORTFOLIO INVESTMENT SA. Admite excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită pentru ratele scadente până la data de 12/12/2016 formulată de contestator. Admite contestaţia la executare pentru lipsa caracterului cert şi lichid al ratei scadente la data de 26/12/2016. Obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 102 lei constând în cheltuieli xerocopiere dosar execuţional. În temeiul disp. art. 45 lit. f) din O.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va restitui contestatorului suma de 543 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare. În temeiul art. 720 alin.(4) C.pr.civ., hotărârea rămasă definitivă, va fi comunicată executorului judecătoresc. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Deva. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei azi, 31/07/2020.
Hotarare 1141/2020 din 31.07.2020Amână pronunţarea la data de 31/07/2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23/07/2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2020Pentru comunicare dosar executional
Incheiere de sedinta din 25.06.2020SUSPENDAT DE DREPT ÎN BAZA DECRETULUI PREZIDENŢIAL NR.195/2020 şi prin raportare la Hotărârea nr.24/18.03.2020 a Colegiului Curţii de Apel Alba Iulia