K******** M***** C*****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. (2) raportat la art. 208 alin. (2) C. proc. pen., constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul K******** M***** C*****, trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 13.03.2020 în dosarul nr. 5/278/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Tâlhărie calificată”, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) şi c) Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) Cod penal. Admite în parte cererea formulată de inculpat prin avocatul din oficiu, de revocare sau înlocuire a măsurii preventive şi în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. pen., înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului K******** M***** C*****, cu măsura preventivă a controlului judiciar. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. (1) C. proc. pen., respectiv: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. pen., impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; - să nu comunice cu persoana vătămată B.A. şi cu martorii R.I. M.M., R.C., I.A., direct sau indirect, pe nicio cale. Desemnează drept organ însărcinat cu supravegherea executării măsurii Poliţia Oraşului Bălan. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, ori în cazul în care săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.05.2020, ora 15:30.
Hotarare 272/2020 din 06.05.2020