B** P***** B***** I***
PetentG******* S**
CreditorM******* T****** S**
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul B** P***** B***** I***. Încuviinţează executarea silită în favoarea creditorului GRATIELA SRL, împotriva debitorului M******* T****** S**. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu constând în – Sentinţa civilă nr. 6707 pronunţată la data de 14.06.2019 de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. 3741/182/2019, cu privire la creanţa creditorului in cuantum de 64.431,00 lei, reprezentând chiria aferentă perioadei 24.02.2019-22.11.2019, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, ce vor fi calculate începând cu data de 13.02.2019 şi până la plata efectivă, urmând, totodată, ca încuviinţarea executării silite să se extindă şi asupra titlurilor executorii emise de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 11.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 784/2020 din 11.02.2020Având în vedere decizia din data de 29.01.2020 a Colectivului de Judecători din cadrul Judecătoriei Baia Mare prin care s-a apreciat că iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu, în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale a României, precum şi de reglementările şi recomandările internaţionale şi europene, este un act profund abuziv şi intruziv, din perspectiva încălcării şi afectării statutului constituţional al judecătorilor şi procurorilor şi prin care s-a decis, începând cu data de 29.01.2020, suspendarea activităţii de judecată pe durată nedeterminată, cu excepţia cauzelor urgente, va dispune amânarea prezentei cauze şi acordă termen în 11.02.2020.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020