R*** V*******
ReclamantC** A** M******
PârâtAdmite cererea petentei R*** V******* şi dispune trimiterea cererii având ca obiect recunoaştere şi încuviinţare a executării Sentinţei civile nr. 459/2019 pronunţată în dosarul nr. 9920/333/2018 al Judecătoriei Vaslui, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 31 octombrie 2019, formulată de reclamanta R*** V*******, prin reprezentant conven?ional Societatea Civilă de Avoca?i ”Neac?u & Asocia?ii”, prin avoca?i Daniela Neac?u ?i Mihai Neac?u, în contradictoriu cu pârâta AIR MOLDOVA, în temeiul art. 52 pct. 1 fraza a doua din Legea nr. 177 din 4 noiembrie 1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6 iulie 1996, Curţii de Apel Chişinău. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 03.07.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 03.07.2020având nevoie de timp pentru a delibera amână pronuntarea la data de 03.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020Suspendat de drept potrivit art. 1, art. 8, art. 42 alin. 6 şi 8 din Anexa 1 la Decretul 195/2020 al Preşedintelui României şi Hotărârii CSM din data de 18.03.2020, art. 8 alin. 1 şi 2.
Pentru a se ataşa dosarul nr. 9920/333/2018, amână cauza şi stabileşte termen de judecată la data de 02.04.2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020