Dosar 771/39/2020 din 24.12.2020

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 771/39/2020
Data dosar:
24.12.2020
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C6 CP
  • respinge cererea

    Respinge cererea formulată de autorităţile judiciare austriece privind executarea în România de către persoana condamnată Subţire Vasile, a pedepsei de 300 zile închisoare aplicată prin hotărârea nr. 112Hv 167/13v pronunţată de Tribunalul Penal Regional din Viena la 28.01.2014, rămasă definitivă la 28.01.2014, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 15, 127, 130 primul caz din Codul penal austriac, ca nesusţinută. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava a sumei de 964 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu şi către traducătorul autorizat Liţu Mihaela Delia a sumei de 179,28 lei reprezentând contravaloarea traducerilor efectuate. Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 29.03.2021.

    Hotarare 30/2021 din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 14:30

    Complet: C6 CP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.03.2021. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 19.02.2021 la ora 14:30

    Complet: C6 CP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 19.02.2021
  • Sedinta din data de 01.02.2021 la ora 14:00

    Complet: C6 CP
  • Termen preschimbat

    Termenul de judecată a fost preschimbat la data de 11.01.2021, ora 14:00.

  • Sedinta din data de 25.01.2021 la ora 14:00

    Complet: C6 CP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 25.01.2021
  • Sedinta din data de 11.01.2021 la ora 14:00

    Complet: C6 CP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 11.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD